Ovidiu Vasile Nyilas -Rugă la pământul patriei

Pământul nostru sfânt ierta-ne-vei vreodată ?

Te-am părăsit răbdând nedreaptă judecată

Străinilor dispreţul, privirea cea de sus,

Cuvântul de ocară simţit dar netradus,

Ca rudă mai săracă a fratelui... Apus.

Tratat cu umilinţă văzut ca indecent,

În Marea de Sodome de frați din occident

Aflați la ananghie și-n pană de curent,

Primiți cu bucurie, dar nu fără patent.

Imaginea de foame pe chipuri afişată,

Parolă de-nchinare, de naţie trădată,

Străin vei fi de-a pururi, străin între străini,

Cu paşaport de traistă, ca floarea între spini.

Nu suntem demni de milă, suntem cu vechi istorii!

Din faşă-n Europa, cu nume şi cu glorii !

Pământule ne iartă, că ne-am pierdut cu firea,

De vină e systemul, ne-alungă... stăpânirea.