Ei cei de altădată
În noi se-ascund de vremuri, ei, cei de altădată, ei, cei fără de teamă, cu inimă curată...
Doar ei au cazemate de flori și de lumină, ei au pășit spre ceruri. Refacerea divină,
Doar lor le aparține – eroi ai lumii mele, cu inima curată răstălmăcind mistere...
Prin ei curge izvorul de sânge și de ape. Și dragostea de țară, de ei e mai aproape.
Ei sunt și vis și clopot, și imn și tricolor, ei știu ce-nseamnă moartea, ei știu ce-nseamnă dor.
Sub cumpănă fântânii și-n lampa din fereastră, oriunde-n România, ei sunt mereu acasă.
În ie și-n opincă, în grâne și în soare, în zi de suferință și-n zi de sărbătoare...
Sunt în păduri și-n plânsul copilăriei mele, în cumpăna fântânii, în faguri și în miere.
Sunt macii pe ogoare, biserica, icoana, bunicii și vecinii, sunt tatăl meu și... mama.
Eroii sunt oriunde e graiul românesc, oriunde-i port și-s datini ce încă le iubesc,
În sfântă-nchinăciune,-s poeme de iubire, ei sunt etern lumină și sunt nemărginire...
.......................................................................................................................................
Eu, am avut de toate... Și n-am avut obidă. Și galbenă gutuie, lumină în firidă...
Eu am avut palate de pace și lumină, dar am plecat departe – vis fără rădăcină.
Ce țară minunată! Nu-s ochi să o cuprindă... Eu sunt un drum în noapte – un fir de pălămidă.
N-am fost copil cuminte și am plecat departe, semnând sentința țării la trudă și la moarte.
Eu mi-am vândut izvorul și munții și lumina, uitând că-n România îmi este rădăcină.
Valsează printre umbre – un scut sub crucea lumii, ferindu-ne de ploaia și vuietul furtunii,
Ei – dulce dor de mamă, ei – dulce dor de tată, balsamică icoană, ei, cei de altădată.
Smerit m-aplec la cruce... De n-ar fi prea târziu! Așteaptă! Vin acasă! Ce sunt?! Nici nu mai știu...
drepturi de autor rezervate
15.05.2024
Comentarii
Trimiteți un comentariu