Postări

Se afișează postări din iulie, 2021

Cum să câștigi un prieten

Imagine
Ne-am întâlnit „la chiparoșii“ de Gorj . În preajma lui Brâncuși.  Acolo, printre tăceri, fiecare își plânge cu multă durere pe cineva drag. Este omul care te poartă peste tot pe unde a umblat.  În poveștile lui apar mereu în lumină, ca lumina ochilor, două „ flori “. Ne-am împrietenit pe facebook . Despre prietenii comuni, numai de bine. Din când în când, citește poezii. Și ultimul poem al meu, „ Dintr-un vis “. Au urmat altele. A simțit tristețea din ele. Dar și din nucul golit de toate. „ Fenomen unic “, spunea. De la poezii, am trecut la alte povești interesante. Așa am aflat despre propria filosofie de viață, d espre lumea absurdului dar și a iubirii în care trăim,  despre întâmplări neîntâmplătoare și destin. Diminețile îi sunt pline. Ca o gimnastică a brațelor, dar nu numai. Gimnastica bunului simț, a iertării, a lucrului bine făcut. Și cu frica de Dumnezeu , în mijlocul liniștii, fie numai pentru atât, mereu recunoscător. Eli Gîlcescu 14 iulie 2021