George Safir - Este ziua țării noastre?

Este ziua țării noastre 

și asistăm ca la priveghi, 

însă morții-s leșuri vii 

ce se zbat să între-n față, 

călcând pe cei neputiincioși 

să prind-o farfurie caldă 

de fasole cu cârnați 

și o gură de rachiu 

în semn de tristă pomenire 

a unui neam înfometat. 

sobor de preoți pântecoși, 

fornăind din evanghelii 

aceleași fraze desuete, 

cădelnițează în deșert, 

iar prostimea, -n patru labe,

sărută poale de bărbați...

vor sosi cârmuitorii, 

plesnind de trai îmbelșugat, 

în țoale lucii de paradă, 

mimând o sărbătoare sfântă, 

norodului să-i cate-n voie.

pe deasupra suflă vântul 

în drapelul inocent, 

mirosind a naftalină 

și cearșafuri de bordel.

iar fanfara militară, 

opintindu-se-n alămuri, 

cu un imn de somnolență

îi trezește pe dușmani,

alintându-i pe eroi. 

și norodul se înfruptă, 

dezlegați fiind de post, 

cu cârnații, din fasole, 

expirați cu usturoi 

și cu gărgărițe fierte 

aburite cu rachiu.

asta-i ziua țării noastre? 

tot o zi ca de priveghi!

fiindcă știm că rațiunea 

nu prea crede în minuni;

mortul nu-l mai scoți din groapă, 

noi vom merge după el!...