Daniel Vorona - A mai crescut încă o dată țara mea




umbra în apă





: ţi-ai  uitat umbra în apa despletită şi goală
femeie balsam
(nu te cunosc nu vreau să te aud )
trupul tău e o mare acoperită de alge
care îmi luminează      frigul     zilele    anii
                                             
               ( pe
               când
                      eu
     respirând
     îl
     rog
     pe
Dumnezeu
                  să-mi
                     fie
                  numai
                     mie
                    voce
numai în iubire să-mi prefacă ura )



în loc de p.s
(trei decembrie douămiidoişpe -
imagini cu scoici şi melci şi femei la malul mării )


: tandră precum un trandafir făr’ de fir şi c-un sex descuiat cu aceeaşi cheie cu parfum de patrafir luni trei decembrie douămiidoişpe o femeie aproape femeie dar nici preafemeie
îmi scurtcircuitează anotimpul cel bun îmbălsămat doar în vin şi pelin (pelin beau pelin mănânc) cotcodăcind temporar şi aproape metalic la tv „datorită furtunii foarte puternice
marea neagră s-a retras cu  40 de metri de la ţărmul ro”

nimic mai fals vă zic vouă nimic mai neadevărat către cer am strigat în hi în ha în hi în ha
nu marea neagră s-a retras nu nu nu
ci altceva s-a întâmplat: a mai crescut încă o dată Ţara mea


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pelerinaj de Suflet românesc, Gala premiilor de excelență, August 2013,

George Safir – N-ați văzut cumva o țară?

Ei cei de altădată