Ovidiu Vasile Nyilas - Ne era scris



Ne era scris pe steag unire
Și-am decupat drapelul sfânt
Şi n-am ştiut să umplem locul
Şi n-am ştiut cu ce cuvânt.
Iar gaura-n drapel, rămâne
Şi tu slujeşti la alţi stăpâni.
L-ai decupat şi-aşa rămâne,
De douăzeci de ani amâni
Cu fapte să-ntărești cuvântul,
Și setimentul cel profund.
Să te aşezi pe vatra ţării,
Să pui un petec în rotund.

Iar vinovații-s fără vină
Stegarul singur vinovat.
L-ai împușcat în ziua sfântă
C-o lovitură de palat
Ai defilat apoi prin lume
Lăsând de gardă la drapel
Un ucigaș de sfinți renume
Și-o țară-ntreagă șantier
Iar între două paralele
Simbolul României Mari
La mijloc între două rele
Precum Isus între tâlhari.

Dar grozăvia-i pe sfârşite
Iar gaura de la drapel
Se-acoperă cu vechea stema
Și-un spirit va renaşte-n el,
Cum a-nviat în zi de Paște
Isus Hristos în cimitir
Din toată țara învia-vom
De prin orașele martir
Căci l-am scăpat de steagul roşu
Perechea, ce l-a ruşinat,
Lungindu-i dureros priveghiul
Să nu vorbească ne-ntrebat.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pelerinaj de Suflet românesc, Gala premiilor de excelență, August 2013,

George Safir – N-ați văzut cumva o țară?

Ei cei de altădată