Ion Vanghele - Dacia a-mbătrânit postum

Dacia a-mbătrânit postum,
Zorile, cu sânge, o inundă,
Au căzut câțiva uitați pe drum,
Iar Zamolxis vrea să îi ascundă.

Printre arborii înfipți în cer,
Vin păgânii să ne ceară apă,
S-or lupta cu moșul nostru Ger,
Să vedem, la urmă, cine scapă.

Sabia încovoiată taie
Umbrele din noaptea cu dușmani,
Au căzut în spuza din odaie
Florile uscate din castani.

Decebal, pe cal, împărătește,
Umbra lui, prin vremi, o poartă lin,
Țara asta încă o sfințește
Cu paharul înmuiat în vin.

Fug dușmanii ce-au venit hoțește,
Urmele, în urmă, sângerând,
Decebal șade Dumnezeiește,
Cu Zamolxis, din pocale, bând.

Dunărea de val se înfioară,
Răsturnând al vremilor barcaz.
Timpul, peste lumea asta, zboară
Într-un ceas oprit la amiaz’.

Dă-ne, Doamne, ca și ieri, o pâine
Și îi iartă pe cei păcătoși,
Doar dușmanii latră ca un câine
Și acum, ca și-n trecut, setoși.

Apără-ne, Doamne, de păcate
Apără-ne de ispita rea
Și pe cer urcă sus în cetate
Viitorul, luminândă stea.