Spuneti-mi, n-ați văzut cumva o țară? Am fost plecat vreo patru ani, pe-afară; Azi, am venit și-o caut cu ardoare, Dar n-o găsesc și-n suflet mă doare. O caut peste tot, am fost și-n sate, Ogoare plâng în buruieni lăsate, Înspre păduri, potecile uitate M-au rătăcit într-un pustiu de cioate. Acasă, poarta nu e zăvorâtă, Căci mama tot mai iese și se uită; Atâta dor i-a mai rămas pe lume, Feciorii să-i mai strige iar pe nume. Moșneagul îi iese-n cale și-o întreabă: ,,Vine? La anu' cred! Acu-i la treabă, La noi, în țară-i multă sărăcie... Știu ei - că de-or veni, la ce să vie?!'' Spuneți-mi, n-ați văzut cumva o țară? Cântată de poeți, odinioară, Cu ochi de cer și plină de verdeață? Am fost și-am căutat-o și la piață. Acolo, nu era, de bună seamă, Că prea o înjurau români de mamă; Harbuzul, pătrunjelul, biata prună, Erau culese parcă... de pe Lună! Chiar, voi n-ați văzut pe jos o țară, Călcată în picioare și
Comentarii
Trimiteți un comentariu