Ioana Burghel - Suferință



La porţi străine, azi, cerşim cuminţi,
Şi porţile, din zi, în zi-s mai ferecate,
Iar sufletul ni-l vindem pe arginţi,
Târându-ne-n genunchi şi coate !

Bisericile nu mai au altare,
Ne închinăm la idolii din Vest,
Şi suntem jefuiţi ca-n drumul mare,
Şi totusi, noi trăim la Est !

Iar Europa, nu e o himeră,
E doar un spaţiu-n care existăm,
Avem un loc pe hartă şi un nume,
Şi-n fiecare zi le întinăm !

Întindem mese pentru vagabonzii,
Veniţi de peste mări şi ţări,
Şi-i strângem lângă noi, pe toţi nerozii,
Şi le clădim averea din sudori !

Şi orice palmă de pământ se vinde,
Cu bunii şi străbunii ce-au luptat,
Şi-i simt cum plâng, măicuţă, în morminte,
De jalea unui neam ce i-a uitat !

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Decorații de metafore

Pelerinaj de Suflet românesc, Gala premiilor de excelență, August 2013,

Llelu Nicola Vălăreanu - Râu de sânge