SUFLET ROMÂNESC

Atatea lacrimi ce au cazut pentru dreptate Si atata sange pentru vitejie A supt acest pamant din vremuri vechi Si le-a pastrat in el pe vesnicie. Atata timp cat sunt roman Si in piept o inima imi bate, Eu voi lupta pe acest pamant Si viata imi voi da pentru dreptate. O inima am si pentru tara bate Sis cut voi fi pe vecie, Sa apar tara si al ei pamant Si pacea in scumpa Romanie. Roman am am fost, roman voi fi Si pentru tara am sa mor, Caci m-am nascut pe acest pamant Eu il iubesc si il ador. Roman am fost, roman voi fi Caci am jurat sa-mi apar glia, Aici eu am crescut si m-am nascut Si voi muri pentru acest nume, ROMANIA. SUFLET ROMÂNESC – POEZIE DIN CONCURS

Să nu uităm ce datorăm în primul rând nouă şi strămoşilor noştri. Să nu uităm ce datorăm supravieţuitorilor propriilor noastre holocausturi. Să nu uităm primitivismul neamului, venit din preCrestinism, venit din Zamolxe. Să nu uităm, unde s-a întâlnit primitivismul nostru, cu cel al întregii planete. Să nu uităm, că tot restul, sunt minciuni, răstălmăciri şi fabricaţii globalizatoare. Să nu uităm de unde venim şi către încotro ducem făclia istoriei Neamului ! Zeii să fie cu noi ... SUFLET ROMÂNESC – POEZIE DIN CONCURS

Ştiu că-i prea sărac cuvântul gurii mele Să-ţi spun că-mi arzi în piept, şi mă doboară Cel râs nebun şi prost că ne eşti ţară, Un nai ce-şi plânge-ascuns istoriile grele Când bătrânii strâng în palmele uscate Pământ crăpat, ce nu dă rodul grânii, Pe străzi sunt îngeri la cerşit, copiii, Iar în ţara lor e gripă şi e moarte Precum fântâni secate, ard scrieri de poeţi Din milă şi ruşine mai rabdă Dumnezeu Şi-i trist că doar aşa mai pot să te scriu eu – Eşti ţara mea… minţită de hoţi şi falşi profeţi. Şi-acuma parcă simţi Decembrie ningând Trecând prin tine spaimă ca de armă, C-aceşti netrebnici astăzi te condamnă Să-nveţi o moarte lungă în naiul tău plângând.   SUFLET ROMANESC – POEZIE DIN CONCURS

(şi plec…)     E o tăcere clocotitoare aici, plâng pe ascuns cuvintele.     Pornesc la drum aşa, cu pieptul dezgolit în faţa vieţii, un tânăr care visează iubire, pe un drum pe care câinii din şanţuri stau gata să muşte. Am petrecut nopţi întregi scriind pagini despre speranţă şi iubire, cu libertatea înfricoşător de frumoasă de a-mi iubi rădăcinile, ţara, dar şi cu regretul profund că mă risipesc.      E primăvară în ţara lui Papură Vodă şi nu mai înfloreşte nimic. Doar sărăcia pe mese, deznădejdea şi mizeria. Rămân uitate poveştile despre neam, rămân plângând icoanele cu chipul Mariei cerându-i îndurare Domnului nostru Iisus Hristos pentru deşertăciunea lumii acesteia.     Rămâne România mea tăinuită, cu porţile vechi de lemn şi munţii de piatră, dumnezeiesc de frumoasă şi îndelung iertătoare pentru tinerii goi de patrie, tradiţii şi neam.     Rămâne mama mea plângând… şi cum pot...