Silvia Bya Urlih – Să fim iar mândri





Îngenunchez în fața steagului -
un gând frumos începe-n mine
să dospească;
visez să-i fie date magului
durerile-ți,
iubită țară românească.
Ești țara mea,
ești România mea!
culorile-ți mă-mbărbătează!
azi, vreau să fii precum o stea
azi, vreau să uiți c-ai adormit,
să fii iar trează.
Mă rog la Domnul,
lumina sfântă a ți-o dărui,
să strălucești
să nu mai stai pe-afară...
să-ți fie cald în casa sufletului, zi de zi,
să nu mai ai viața amară.
Mă rog ca fiul meu să fie mândru
că l-am născut
și l-am crescut la tine-n casă,
să poată fericit păși prin verde codru,
să uite de durerile
ce-l apasă.
Îți dăruiesc iubită țară românească,
sufletul meu
și-al celor ce-și doresc
floarea iubirii, pe creste, să sădească,
să fim iar mândri când trandafiri,
pe munte, înfloresc.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

George Safir – N-ați văzut cumva o țară?

Imagine
Spuneti-mi, n-ați văzut cumva o țară? Am fost plecat vreo patru ani, pe-afară; Azi, am venit și-o caut cu ardoare, Dar n-o găsesc și-n suflet mă doare. O caut peste tot, am fost și-n sate, Ogoare plâng în buruieni lăsate, Înspre păduri, potecile uitate M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.  Acasă, poarta nu e zăvorâtă, Căci mama tot mai iese și se uită; Atâta dor i-a mai rămas pe lume, Feciorii să-i mai strige iar pe nume.  Moșneagul îi iese-n cale și-o întreabă: ,,Vine? La anu' cred! Acu-i la treabă, La noi, în țară-i multă sărăcie... Știu ei - că de-or veni, la ce să vie?!''  Spuneți-mi, n-ați văzut cumva o țară? Cântată de poeți, odinioară, Cu ochi de cer și plină de verdeață? Am fost și-am căutat-o și la piață.  Acolo, nu era, de bună seamă, Că prea o înjurau români de mamă; Harbuzul, pătrunjelul, biata prună, Erau culese parcă... de pe Lună! Chiar, voi n-ați văzut pe jos o țară, Călcată în picio...
Citiți mai multe

Ei cei de altădată

Ion Rodica   În noi se-ascund de vremuri, ei, cei de altădată, ei, cei fără de teamă, cu inimă curată... Doar ei cunosc sublimul – eroi ai lumii mele... Ei sunt imensitatea și drumul către stele. Doar ei au cazemate de flori și de lumină, ei au pășit spre ceruri. Refacerea divină, Doar lor le aparține – eroi ai lumii mele, cu inima curată răstălmăcind mistere... Prin ei curge izvorul de sânge și de ape. Și dragostea de țară, de ei e mai aproape. Ei sunt și vis și clopot, și imn și tricolor, ei știu ce-nseamnă moartea, ei știu ce-nseamnă dor. Sub cumpănă fântânii și-n lampa din fereastră, oriunde-n România, ei sunt mereu acasă. În ie și-n opincă, în grâne și în soare, în zi de suferință și-n zi de sărbătoare... Sunt în păduri și-n plânsul copilăriei mele, în cumpăna fântânii, în faguri și în miere. Sunt macii pe ogoare, biserica, icoana, bunicii și vecinii, sunt tatăl meu și... mama. Eroii sunt oriunde e graiul românesc, oriunde-i port și-s datini ce încă le iubesc, În sfântă-nchină...
Citiți mai multe

Eroi au fost, eroi sunt încă

Noi suntem undeva, în iarba moale, În spicul copt, în ţarina fierbinte În munţi, cu mândrele poieni la poale, Noi n-am murit de tot, luaţi aminte! Noi stăm şi astăzi strajă-ndelungată, Sus, sus, la ale veşniciei porţi Să aducem iarăşi jertfa ne-ntinată, Luaţi aminte, noi nu suntem morţi! Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu, Din noi se-nalţă flacăra cea vie, Prin care-n ceruri amintim mereu Că este pe pământ o Românie. Şi dacă neamul plânge în nevoi, Noi stăm de veghe sus necontenit Şi cerem izbăvire pentru voi, Căci numai pentru asta ne-am jertfit. Zorica Laţcu Mircea Florin Șandru, Umbra Râului Pe Cer (antologie de poezie românească)
Citiți mai multe