SUFLET ROMANESC - CONCURS DE POEZIE PATRIOTICA

 

MELANIA GROZAVU – În țara mea   

In tara mea cu muntii tari, falosi,
Am inceput sa-mi aflu vesnicia

.

Sub lanul galben cu maci rosi'
Plin e pamantul tarii de stramosi
Ce-au pretuit mai mult si decat viata,
Glia!

In tara mea cu oamenii frumosi
Iubind deopotriva proza, poezia,
Eu ma alatur si ma integrez
In toate care-au fost si vor urma
Aici, in scumpa noastra tara
Romania!

MELANIA GROZAVU – Suflet Romanesc    

Aceste randuri navalesc
Iesind prin voi, catre lumina
Cuvinte, ganduri, rime-se imbina
Alcatuind un mare Suflet Romanesc!

MELANIA GROZAVU – Ai noștri eroi  

Inainte sa stati sub glii,
Ati lasat acasa copii..
Inainte sa primiti flori
De la mame, sotii sau surori,
Inainte sa fiti eroi,
V-am iubit intai noi.

Ati fost frati, ati fost tati, ati fost fii
V-am iubit cand ati fost vii;
Pentru ca
Inainte sa fiti eroi
Ati trait printre noi.

IOANA BURGHEL – Suferință         

La porţi străine, azi, cerşim cuminţi,

Şi porţile, din zi, în zi-s mai ferecate,

Iar sufletul ni-l vindem pe arginţi,

Târându-ne-n genunchi şi coate !

 Bisericile nu mai au altare,

Ne închinăm la idolii din Vest,

Şi suntem jefuiţi ca-n drumul mare,

Şi totusi, noi trăim la Est !

Iar Europa, nu e o himeră,

E doar un spaţiu-n care existăm,

Avem un loc pe hartă şi un nume,

Şi-n fiecare zi le întinăm !

  

Întindem mese pentru vagabonzii,

Veniţi de peste mări şi ţări,

Şi-i strângem lângă noi, pe toţi nerozii,

Şi le clădim averea din sudori !

Şi orice palmă de pământ se vinde,

Cu bunii şi străbunii ce-au luptat,

Şi-i simt cum plâng, măicuţă, în morminte,

De jalea unui neam ce i-a uitat !

IOANA BURGHEL – LECŢIA  DE  ISTORIE

Copiilor mei, le-am spus cine-a fost Burebista,

Şi cine-au fost Decebal şi Traian,

Copiilor mei le-am spus povestea lui Mihai şi-a lui Ştefan,

Şi le-am vorbit de Mircea, Horea, Cloşca şi Crişan,

De Ţepeş Vlad, de Domnul Brâncovean,

Copiilor mei, le-am vorbit de Tudor, brav pandur oltean.

Şi, mai târziu, le-am vorbit despre Unirea acestui neam,

Despre Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti,

De Cătălina, Eroina de la Jiu, de toţi ce-au murit

Într-u glorie , şi-au scris, cu sânge,  prin brazde,  istorie !

Copiilor mei, le-am spus că radăcinile lor,

Sunt rădăcini adînci, de bătrâni stejari,

Ce nu-şi pleacă fruntea decât către Cer,

Şi, că doar aici înseamnă ACASĂ,

Între Dunăre şi Mare şi Munţi şi Câmpii,

Şi, să nu lase niciodată vreun străin, cu vreo coasă,

Să secere grâul sau  firul de iarbă, sub care, străbunii,

S-au aşezat să doarmă  puţin, cu pieptul sfărâmat

de plumbi şi trădare, şi privirea aţintită, prin milenii,

a rugă,  urmaşii lor să nu ajungă vreodată, slugă !

Copiilor mei, nu le-am spus o poveste cu zâne,

Ci le-am citit din cărţi, cu eroi !

Le-am arătat ce-nseamnă suferinţă, umilinţă şi război,

I-am învăţăt să fie mândri şi demni, că prin vene,

Ca un râu le curge sânge, pentru care, alţii au plătit cu sânge !

Ioana Burghel – MAMĂ ŢARĂ      

Ţi-aş aşeza, pe frunte, lan de grâu,

Şi stele în cunună, mamă ţară,

Tristeţea ta, aş face-o, mamă, râu,

Neghina pe  sub brazde să îţi piară!

Mi-aş pune, mamă, inima-n poteci,

Ca un soldat căzut pe front, la datorie,

Tu, ţara mea, să îţi păstrezi pe veci,

Averea Ta: Şi Dunăre, şi Mare, şi Câmpie!

Ţi-aş pune, mamă, strajă la hotare,

Stejarii toţi, crescuţi din os străbun,

Sub răsuflarea lor,  dogoritoare,

Duşmanii, pietre să-ţi rămână-n drum!

Şi, ţi-aş aduce, mamă, fiii toţi, acasă,

Printre străini, să nu mai umble-nlăcrimaţi,

Să-nveţe dorul a-l cânta, la coasă,

Aici, la poale mândre, de Carpaţi!

Noi nu te-avem decât pe Tine, Mamă Ţară,

Tu eşti  Coloana noastră  Fără de Sfârşit,

Ne creştem pruncii, aici, în vatra milenară,

Căci neamul nostru,  niciodată n-a pierit!

S-a înclinat mereu sub barbaria lumii,

Şi trupul i-a mai fost din când în când rănit,

Dar poartă-n suflet, mamă, toţi străbunii,

Şi n-o să fie niciodată-nvins şi nimicit!

 Concurs – Poezie patriotică – Suflet românesc – prima ediţie

NICU MURGASANU – PATRIA  

PATRIA nu sunteţi voi ce luaţi totul de-a gata!

PATRIA e pământul uscat, unde tata

Răzvrătit se răsuceşte-n mormânt supărat

Că ŢARA nu este ce el şi noi am visat.

PATRIA mea nu sunt curvele şi maneliştii

Vedetele din carton mucegăit, nici navetiştii

Din politica tristă de două parale

Unde se perindă prea mult haimanale.

PATRIA mea va fi întreagă şi fără voi

Lacomii până la nesimţire, turmă de boi

Frenetică, însetată să calce totul sub copită

În ŢARA frumoasă ce-o vreţi pustiită.

PATRIA nu sunt tembelii născuţi pentru hoţie,

Minciună şi jaf, ipochimeni lipsiţi de mândrie.

N-am să fiu niciodată patriot lângă voi

Munţi de neruşinare, maldăre de gunoi ...

PATRIA mea este liniştea munţilor, verdele brazilor

Arşiţa câmpiilor nesfârşite şi palmele ţăranilor

Bătătorite de sapă la începutul mileniului trei,

Este înţelepciunea şi puritatea semenilor mei.

PATRIA mea este fratele obidit prin Italia

Şi sora noastră buna, umilită în Spania

Copiii deştepti, plecaţi departe peste ocean,

Amărâtul ce-şi drămuieşte ultimul ban.

Concurs poezie patriotică – SUFLET ROMÂNESC (ediţia întâi)

NICU MURGASANU – POEM PENETRANT 

Vederea mea de chestiuni morale arsă

Nu mai suportă cunoscutele javre

Gata mereu să contracteze o farsă

De la birouri masive înşirând palavre.

Mintea lor săracă, vidă şi sterilă

Permanent minată de-o ieftină zgură

Contabiliceşte numărându-i, ţi se face milă

Succesivă, vomă te apucă şi ură.

Javre fiind, împut aerul, îi văd

Forfotind prin monstruoasele case

Lipsiţi de la şira spinării prăpăd

Fac la primirea porţiei de oase.

Ronţăitul scabros în ureche loveşte

Când lancea lăcomiei le trece prin burtă

Ostil şi evident minciuna-i pedepseşte

Penetrant, dramatic şi patima li-i scurtă.

Au să plesnească hahalerele-n zoaie

La culcare iubito nu fii îngândurată

Trage sinceritatea pe mine şi-n ploaie

Mâine să-i blestemăm încă odată.

          

NICU MURGASANU – ALBASTRUL DE CER ŞI AERUL CLAR  

Nici unde în lume

nu poţi fi mai în siguranţă

ca sub albastrul de cer

respirând aerul clar, fără mirosul

prafului de puşcă

muncind cum se cuvine

iubindu-ţi femeia

alintându-ţi copiii

scriindu-i prietenului departe

că eşti bine...

Scuip pe mâncătorii de oameni

şi sentimente, dau cu piciorul

în maşinariile lor infernale

care strică

albastrul românesc – mai ales

şi-al pământului

încărcând aerul cu moarte.

Le trimit o bucată caldă de pâine

pe care scrie tihnă şi pace,

întrebându-i cum le convine.

Convins c-o vor savura

îi chem alături de mine

şi prietenii mei –

le pun în mână o culoare

cum ar fi galbenul de grâu

sau albastrul de Voroneţ

care să cureţe mintea şi ochiul

pentru mai buna vedere

a ce înseamnă să vrei

şi să fie o linişte frumoasă

numită pace!

CONSTANTIN CRISTESCU – EROUL FĂRĂ NUME 

Tu, rece, ne priveşti de sus,

Cu aer blând, dar nesupus,

Tăcut ţi-e pasul pentru noi

În cronici albe de război.

Tu nume n-ai sub norii uzi

Şi peste lacrima-mi pătrunzi,

Iubirea plaiului străbun

Tu, fără nume, brav nebun.

Sub paşii tăi de vorbe mici

Cădeau duşmanii inamici,

Stăpâni ar fi dorit sa fie

Pe munţi, pe ape şi pe glie.

Tu nume n-ai, dar ai un har,

Un piept cu sânge de hotar

Şi-n visul tău eram stăpân

Pe mândru suflet de Român.

Tu ţi-ai purtat crucea-n război

Şi-i moştenire pentru noi,

Tu nume n-ai, nici n-ai avut,

Eroul meu necunoscut.

CONSTANTIN CRISTESCU – NE NASC STRĂBUNII

Ne nasc străbunii file de istorii,

Noi am uitat, de mult, să mai citim.

Tăcut, ne picură, cu sânge, norii,

Pe piatra rece, care o zidim.

Noi am uitat, de mult, să mai citim,

Prin file vechi, nenumărate glorii;

De ele, doar în vis, ne amintim

Când reci sudori ne gâdilă fiorii.

Tăcut, ne picură, cu sânge, norii,

Ne transformăm, cu toţi, în lut,

Purtând, la cap, mireasma florii

Şi-a unui vis ce n-a-nceput.

În bronz trecut tu, chip de lut,

Tu nume n-ai şi nici privire

Cu sânge cald hotare ai facut

Te-oi ţine veci în amintire.

La tine-n sărbători mai vin

Cu preţ de clipă-n amorţire

Urmaş al tău să mă închin

Să-ţi pun coroana de iubire.

Pe recea piatră care-o mai zidim,

Tăcut, mai picură, cu sânge, norii;

E prea târziu şi trist să ne căim,

Străbunii ne mai nasc istorii...

 CONSTANTIN CRISTESCU – VENIŢI COPII, SĂ PLÂNGEM …

 Veniţi copii, să plângem o zare ce se duce,

 Ca un mormânt de soare, lăsând lumini pe cruce,

 Pe mândrul piedestal, cioplit în bronzul rece,

 Tu mă priveşti, tăcut, în noaptea care trece.

 Tu ne-ai croit destine, de când erai barbar,

 Cu fiii tăi alături, cu pieptul la hotar,

 Ai zămislit, în lume, un cânt, precum cocorii,

 Prin stelele albastre, prin file de istorii.

 Opinca ta cea ruptă, purtată-i peste lumi,

 Cu sânge-ai scris pe ceruri, în aprige furtuni.

 Tu ne-ai născut cu aripi, din visul început

 Şi ne-ai lăsat poveţe cu ce-avem de făcut.

 Tu, fiu născut de munte, în lacrimi de izvor,

 Onoarea, demnitatea (purtai) la piept cu dor,

 Poveste cu duşmani mai lăcrima bunica,

 Căzuţi sub braţul tău, îţi sărutau opinca.

 Cădeau, din gura sobei, scântei fierbinţi de jar;

 Bunicul meu, pe prispă, privea către hotar:

 - Hai, uită-te, copile, să-l vezi pe tatăl tău,

 E umbra ce se pierde în maluri de ecou.

 Pe geana mea se-nchide un somn tăcut, pustiu,

 Asteptă-mă bătrâne, la tine, am să viu...

 Din codrii verzi din munte sau în adânc de ape,

 Te-oi căuta etern, să-ţi fiu, mereu, aproape.

 Iar la nepoţi, voi spune poveştile din glie,

 Din pieptul meu, voi face scut, la mândra ta moşie.

 Ţi-oi închina cuvinte, în fiecare seară,

 Străbun plecat în astre, cu dragoste de ţară..

VICTOR BURDE – CLOPOTELE ALBA IULIEI

Drumeţule,

Inainte de a călca în oraşul acesta,

unde sufletele martirilor

încă veghează la porţi de cetate,

ascultă faptele străbunilor,

rostite de fiecare clopot, ce bate!

Sub dangăt şi astăzi, mulţimea vuieşte,

aclamând, pe Viteazul Mihai;

Sufletul lui de-a pururi pluteşte,

peste steaguri de luptă şi tropot de cai!

Răsună profund către cer,

porunca-i dată - înspre nemurire,

strigată din pieptul întregului neam:

UNIRE!,UNIRE!, UNIRE!

Prelung, tânguirea de clopot,

jeleşte martirii - cu roata zdrobiţi,

în plânsul mulţimii şi vaiete-n hohot,

de mână străină barbar schingiuiţi!

Drumeţule, prin Alba Iulia-

Cetatea de suflet a neamului meu,

Să ştii că aici - unde sfântă e glia,

păşeşte din când, în când... Dumnezeu!

VICTOR BURDE – PRICEASNĂ PENTRU APUSENI

                  Trece Dumnezeu pe deal,

                  Florile se-apleacă-n cale

                  Şi din ochi de cer răsare,

                  Cruce peste Sfântu-Ardeal.

                  Binecuvîntează Doamne, munţii către care urci

                  Şi pe cei ne-ntorşi acasă de pe câmpul de bătaie,

                  Scrişi în clipa veşniciei - astăzi prund printre pâraie,

                  Osândiţi să n-aibă cruci…

                  Binecuvîntează Doamne, numele Ardealului

                  Şi să nu te miri Stăpâne

                  Că şi azi se-aud prin grâne,

                  Pururea neliniştite fluierele Iancului.

                  Şi ne apară de rele, numai bucurii ne lasă

                  Peste vetre risipite în adâncul munţilor,

                  Căci prea multe doine dor,

                  Când umblăm pribegi prin lume, amintindu-ne de casă.

                  Lasă să mai cadă stele,

                  Peste sufletele duse

                  În stihii demult apuse,

                  Ca să-şi facă porumbeii, peste noapte cuib din ele.

                  Binecuvîntează Doamne, neamul nostru românesc;

                  Să se bucure de pace,

                  Să trăiască cum le place,

                  Sub mâna-ţi ocrotitoare, pruncii, care acuma cresc!

VICTOR BURDE – PATRIEI

Când voi muri, aş vrea să am în mână,

Un pumn de lut din sfanta mea ţărână.

Si chiar de-ar fi să muşc pământul, fulgerat,

Să nu-mi clătească gura, ca trupu-mbălsămat.

Eu n-am să plâng că am căzut răpus,

Când voi simţi că trec în marele apus,

Ci am să râd, ca dacii - care căzuţi pe glie,

Luau pământ cu ei, să-l aibă-n veşnicie.

Nu sunt pe alte plaiuri, păduri atât de verzi,

În orice colţ al lumii ai încerca să vezi;

Şi nici albastrul apei nu l-am găsit mai clar,

Oriunde am fost în lume, dincolo de hotar.

De-aceea ţară, vreau, să-ţi fiu apărător,

Cu drag să-ţi flutur steagul tricolor,

Copiii mei, nepoţii şi toţi urmaşii lor

Să fie oameni liberi şi demni de-acest popor!