marți, 7 august 2012

ŞTEFANIA PUŞCALĂU – Naiul ţării mele plânge


Ştiu că-i prea sărac cuvântul gurii mele
Să-ţi spun că-mi arzi în piept, şi mă doboară
Cel râs nebun şi prost că ne eşti ţară,
Un nai ce-şi plânge-ascuns istoriile grele

Când bătrânii strâng în palmele uscate
Pământ crăpat, ce nu dă rodul grânii,
Pe străzi sunt îngeri la cerşit, copiii,
Iar în ţara lor e gripă şi e moarte

Precum fântâni secate, ard scrieri de poeţi
Din milă şi ruşine mai rabdă Dumnezeu
Şi-i trist că doar aşa mai pot să te scriu eu –
Eşti ţara mea… minţită de hoţi şi falşi profeţi.

Şi-acuma parcă simţi Decembrie ningând
Trecând prin tine spaimă ca de armă,
C-aceşti netrebnici astăzi te condamnă
Să-nveţi o moarte lungă în naiul tău plângând.

 
SUFLET ROMANESC – POEZIE DIN CONCURS

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu