Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2022

Andrei Maftei și... nemurirea

Imagine
Petronela Vali Slavu și Andrei Maftei   Sâmbătă, 9 august, am participat la o lansare colectivă de carte, la Târgu Jiu, iar în ziua următoare am pornit într-un „ pelerinaj de suflet românesc ”, la Poiana lui Mihai , unde a avut loc festivitatea de premiere a Concursului de Poezie Patriotică „Suflet românesc ”.  Au fost două zile superbe, patronate de poezie, istorie şi muzică folk. Pentru că aceste două acţiuni s-au intersectat cu o manifestare celebră: Festivalul Naţional de Folk şi Baladă „Poarta Sărutului ”, ajuns la cea de-a XIII-a ediţie. La lansarea de carte, interpreţii de muzică folk au cântat dar au şi citit versuri din propriile cărţi. A fost o încântare să fiu aproape de această familie minunată a folkiştilor şi să cunosc noi membri ai familiei poeţilor. Am cunoscut suflete sensibile, precum Elisabeta Gîlcescu, Diana Olteanu, Teo Laurean şi George Tei. Toţi cei prezenţi au fost minunaţi, dar ieşeanul Andrei Maftei m-a cucerit nu numai cu poeziile sale, dar şi cu umorul savu