Eroi au fost, eroi sunt încă
Noi suntem undeva, în iarba moale,
În spicul copt, în ţarina fierbinte
În munţi, cu mândrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luaţi aminte!
În spicul copt, în ţarina fierbinte
În munţi, cu mândrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luaţi aminte!
Noi stăm şi astăzi strajă-ndelungată,
Sus, sus, la ale veşniciei porţi
Să aducem iarăşi jertfa ne-ntinată,
Luaţi aminte, noi nu suntem morţi!
Sus, sus, la ale veşniciei porţi
Să aducem iarăşi jertfa ne-ntinată,
Luaţi aminte, noi nu suntem morţi!
Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalţă flacăra cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pământ o Românie.
Din noi se-nalţă flacăra cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pământ o Românie.
Şi dacă neamul plânge în nevoi,
Noi stăm de veghe sus necontenit
Şi cerem izbăvire pentru voi,
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.
Noi stăm de veghe sus necontenit
Şi cerem izbăvire pentru voi,
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.
Zorica Laţcu
Mircea Florin Șandru, Umbra Râului Pe Cer
(antologie de poezie românească)
(antologie de poezie românească)
Zorica Laţcu-Teodosia [România, 1917-1990] – Eroi au fost, eroi sunt încă, din volumul "Zorica Laţcu-Teodosia, Poezii", Editura Sophia, Bucureşti, 2008, cuvânt înainte de arhimandrit Teofil Părăian, editor Cornel Toma. Addenda: Povăţuită de mentorul său spiritual, părintele Arsenie Boca, la 5 mai 1948 tânăra poetă, absolventă a Facultăţii de Filologie, Secţia Clasică a Universităţii din Cluj, se călugăreşte, intrând pe poarta Mănăstirii Vladimireşti, situată la doar 4 km de comuna Tudor Vladimirescu, intre Galati si Tecuci. Timp de doi ani trece prin încercările duhovniceşti, pentru ca la 8 octombrie 1950 să fie tunsă în monahism, cu numele de Teodosia. În contextul măsurilor orchestrate de regimul politic comunist împotriva Mănăstirii Vladimireşti, maica Teodosia merge în audienţă, de două ori la patriarhul Justinian. La 30 martie 1955, în urma unei percheziţii, maica Teodosia este arestată de Securitate, alături de alte monahii. Timp de o lună este anchetată la Securitatea din Galaţi, fiind interogată chiar de patru-cinci ori pe zi. Este umilită, bătută, adusă la o stare medicală care necesita internarea urgentă în spital. Primeşte îngrijiri superficiale, care nu o vindecă, drept pentru care, în februarie 1956, Securitatea o transferă la Spitalul-penitenciar Văcăreşti. De aici, maica Teodosia urma să se înfăţişeze ca martor în procesul "capilor Mănăstirii Vladimireşti", însă de la Văcăreşti se comunică că "nu este transportabilă". Este internată în spital, i se fac investigaţii medicale, dar maica Teodosia este extrem de bolnavă. Situaţia ei determină Tribunalul Militar Constanţa ca, în data de 9 august 1956, să o elibereze pe caz de boală. Locuieşte împreună cu o maică, cu domiciliu forţat, la Gurguieşti, lângă Măxineni, judeţul Brăila. Un an mai târziu este chemată din nou în instanţă, fiind acuzată de "agitaţie publică", pentru că ar fi deţinut "înscrisuri interzise". Însă, prin aplicarea Decretului 421/1955, este amnistiată, prin Sentinţa nr. 136 din 6 iunie 1957 a Tribunalului Militar Bucureşti. Are, în continuare, domiciliul obligatoriu, abia în 1970 putându-se întoarce în Braşovul copilăriei sale. Cu toate problemele medicale grave de care suferă, nu renunţă să scrie poezie mistică. În februarie 1990 se întoarce la Mănăstirea Vladimireşti, pentru ca, la 8 august 1990, să treacă la cele veşnice. Mircea Florin Șandru
RăspundețiȘtergere