vineri, 16 august 2013

Romița Mălina Constantin – Dana

     Am fost întâmpinată la gară de o femeie cu ochi blânzi și timizi care din dragoste de poezie nu numai că ne-a transportat vreme de trei zile pe la diferite obiective turistice[eu având privilegiul și mândria de a mă numi copilotul ei] ci ne-a și bucurat cu bunătăți pregătite de mâinile ei neobosite. De ce spun neobosite? Pentru că Dana nu scrie poezie dar migaleste brățări,cercei,coliere artizanale din mărgeluțe de toate culorile și le îmbină într-un mod personal. După o trudă de trei zile în care a făcut tot ce i-a stat în putință să ne asigure confortul, ne-a oferit și câte un suvenir la alegere. 
     Așa se face că acum port la mână o frântură din lumina ei; o brățară în care a încăput curcubeul dar și bagajul cuvintelor nespuse între noi din cauza timpului prea scurt petrecut între două suflete ce rezonează.
     Pe o străduță aproape de Coloana fără sfârșit o inimă luminează în taină zborul tăcut între cer și pământ iar eu îi mulțumesc și mă plec!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu