sâmbătă, 3 august 2013

Suflet românesc



CONSILIUL JUDEȚEAN GORJ
ȘCOALA POULARĂ DE ARTĂ
ARTA CONVERSAȚIIEI

VĂ URERAZĂ

Bun venit!

la

PELERINAJ DE SUFLET ROMÂNESC

Eveniment dedicat aniversării a 81 de ani
de la ridicarea
Monumentului închinat amintirii marelui voievod
întregitor de neam şi ţară – MIHAI VITEAZU

POIANA LUI MIHAI
9-11 august 2013







PROGRAMUL EVENIMENTULUI
Vineri 9 august 2013












Sâmbătă 10 august 2013





Satul Hobiţa (comuna Peştişani) se situează în partea de nord-vest a judeţului Gorj, pe drumul ce leagă oraşul Târgul-Jiu de localitatea Tismana.

Străveche vatră de locuire, Hobiţa apare în documentele din veacul al XVI-lea purtând denumirea de Ohabita.
     Cu siguranţa, aşezarea este mai veche decât actul domnesc care îi atestă existenţa la 30 aprilie 1518, act dat în Bucureşti de domnul Tarii Romaneşti, Neagoe Basarab, lui Datco şi fratelui sau Mihail, care cumpăraseră ocine în mai multe sate, între care şi Ohabita.
    Marele dicţionar Geografic al României menţionează faptul că pe la 1900, Hobiţa era un cătun înzestrat cu doăa biserici de lemn, 140 ha de pădure de stejar, ceea ce a favorizat dezvoltarea prelucrării lemnului.
     Destinul acestei umile aşezări cu oameni pricepuţi a fost marcat de fiul acestui sat, cel care a ştiut cu mintea şi mâinile sale să întoarcă o pagina în istoria artei moderne: Constantin Brâncuşi.
     El s-a născut la 19 februarie 1876, în familia lui Nicolae Radu şi a Mariei Brâncuşi, care se ocupau cu agricultura, prelucrarea lemnului (dulgheria) şi creşterea vitelor.
Marele sculptor va fi învăţat la meşterii satului, în primul rând de la tatăl şi bunicul sau, priceperea de a ciopli lemnul care, în mâinile sale, capătă viaţa. 
     În Hobiţa, la tot pasul, Brâncuşi a avut repere pentru meseria sa de-o viata sculptura: de la casele frumos împodobite, la bătrâna biserică de lemn cu fruntarul crestat şi sprijinit pe stâlpi ce evoca obârşia viitoarei Coloane Infinite şi cimitirul satului, cu troiţele şi crucile înflorate. Meşterii hobiţeni erau peste tot; ei au îmbinat mereu iscusinţa de constructori cu talentul de decoratori.
Dornic să cunoască lumea, care-l atrăgea, la 11ani fuge de acasă la Târgu-Jiu, apoi la Slatina şi Craiova, unde, la 22 ani, absolvă, în numai patru ani în loc de cinci, Şcoala de arte şi meserii trecând imediat la Belle Arte din Bucureşti, ca în 1904 să plece, pe jos, la Paris, unde lucrează un timp în atelierul renumitului Auguste Rodin.
În 1914 are prima expoziţie personala la New York, după care urmează cea mai prolifica etapa a creaţiei sale, iar faima şi influenta sa asupra sculpturii în lume este în continua creştere.
     Se sfârşeşte din viaţa la 81 ani la Paris, cu amărăciunea în suflet ca nu i-a fost permis să-şi mai revadă măcar o data ţara.
     Din cele 204 lucrări ale sculptorului C. Brâncuşi, foarte puţine se mai afla în ţară (la Târgu-Jiu, Craiova, Buzău şi Bucureşti), marea majoritate a acestora fiind răspândite în toata lumea, în cele mai mari muzee şi colecţii.



Mănăstirea Tismana cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească, având un rol primordial în menținerea credinței ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani. Mănăstirea se află pe teritoriul orașului Tismana din județul Gorj, la 36 de km de orașul Târgu-Jiu.
Mănăstirea, reprezintă un monument de reculegere și închinăciune, de cinstire a credinței noastre strămoșești, un edificiu de prea frumoasă artă străveche. Ea a fost și un post de apărare al țării în vremuri de război, de găzduire a multor personalități pătrunse de un înalt patriotism.
Despre mănăstirea Tismana:
"Veniți la Tismana: liniște, dumbrăvi minunate și ape curgătoare ce țâșnesc de pretutindeni" G. Sfetea
"...O lume de închipuiri, de basm" Alexandru Vlahuță
"Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Grigore Alexandrescu
"…măreț cuib al Basarabilor" George Coșbuc
Poetul George Coșbuc a dăruit pentru Paraclisul ctitorit de Matei Basarab două vitralii din 1916, deosebit de frumoase, în memoria fiului său Alexandru, iar G. Sfetea, un alt vitraliu pentru mama lui Maria, aflate acum în Muzeul Mănăstirii.







POEZIE la firul ierbii


     În această seară, vom purta în suflet mașina de vis pe care am
așteptat-o... iar sunetele ei –  doar bucuria revederii –  vor despica apusul soarelui care va cădea în ploi de vară printre frunzele de nuc... sufletelor noastre vor deschide noaptea în care poezia se va pregăti să erupă...


DUMINICĂ 11 AUGUST 2013









POVESTEA LUI MIHAI VITEAZU

     În toamna anului 1600, Mihai Viteazul era într-o situaţie fără ieşire după ce în acelaşi an fusese voievodul tuturor românilor. După ce pierduse Transilvania şi Moldova, dar şi o parte a Ţării Româneşti, voievodul era la limita rezistenţei.Retras în Oltenia şi părăsit chiar de Buzeşti, Mihai va decide să ceară ajutorul împăratului habsburgic. Aşa că în toamna anului 1600 el trece în Ardeal prin zona Schela-Sâmbotin, singura practicabilă la vremea aceea. Însoţit de puţini colaboratori, Mihai coboară spre Petroşani, iar de aici în Ţara Haţegului, ferindu-se a fi reperat de gărzile generalului Basta, stăpân peste toată Transilvania la vremea aceea.
     Prin Deva, Beiuş, Oradea, Debreţin, Tokay, Caşovia şi Bratislava, ajunge la Viena (12 ianuarie 1601), iar de aici la Praga, unde se afla Rudolf al II-lea. De-a lungul mai multor întâlniri şi urmare unor rapoarte exacte privind situaţia reală a noii configuraţii politico-strategice din regiunea carpato-dunăreană, Mihai reuşeşte să lămurească administraţia imperială şi pe însuşi împăratul, încredinţându-i-se misiunea restabilirii situaţiei în Transilvania. Aici nemeşii îl izgoniseră pe Basta, readucând pe tronul Principatului, pentru a treia oară, pe Sigismund Bathory. Se cunosc evenimentele, revenirea spectaculoasă a lui Mihai Viteazul va fi curmată mişeleşte din ordinul generalului Basta. Gorjenii, cu Buzeştii revenind în tabăra domnitorului, îl vor aştepta în zadar.
     Legenda spune că la Schela a murit calul lui Mihai Viteazul, semn că  animalul a prevestit pericolul care-l păştea la trecerea peste munţi.    
     Acolo, calul marelui voievod a murit pe loc, dar Mihai Viteazul a ignorat semnele şi şi-a continuat drumul pe jos. El a trecut spre Transilvania înfruntând soarta care urma să-i curme viaţa peste doar opt luni. Exact în locul în care se spune că a poposit pentru ultima dată Mihai Viteazul a fost ridicat un monument în anul 1932.

Monumentul de la Schela


     În primăvara lui 1932, Societatea Culturală „CULTUL EROILOR” din Bucureşti a hotărât ridicarea unui monument închinat memoriei marelui voievod Mihai Viteazul, în amintirea trecerii sale prin Pasul Vulcanului (comuna Schela), spre Ardeal. Locul a purtat din vechime numele de „POAIANA LUI MIHAI”, locul de popas nocturn înainte de trecerea munţilor… În august 1932, monumentul era gata şi el sosea în gara Târgu-Jiu, fiind apoi amplasat, pe la începutul lunii septembrie, într-un loc de popas de pe drumul ce leagă Schela Gorjului de Vulcanul Hunedoarei.
     Meritul ridicării monumentului l-a avut  locotenentul dr. C. Lupulescu, fiu al comunei Sâmbotin, împreună cu fratele său, studentul Ion Lupulescu. Instalat în septembrie 1932, monumentul era înalt de 6-7 metri şi avea în vârf un vultur, iar pe piedestal, în basorelief, chipul viteazului voievod. Inaugurarea s-a făcut pe 25 septembrie, de faţă cu multe autorităţi gorjene şi în prezenţa unui numeros public, foarte mulţi participanţi fiind din Târgu-Jiu.
     A prezentat onorul o companie din Regimentul 18, o baterie din Regimentul 7 Artilerie Grea, participând cu însufleţire muzica Regimentului 18 Gorj. Serviciul divin a fost oficiat de preotul Gr. Prejbeanu, protoiereul judeţului la vremea aceea.

„Poate că prietenii din Arta Conversației ar trebui să repete la Târgu-Jiu gestul lui Nicolae Iorga, singurul care a avut fericita idee să extragă din psalmii patriotici ai lui Dosoftei versurile care puteau întări sentimentul patriotic, dorința de victorie împotriva dușmanului care ne invadase în acel an deosebit de greu al războiului nostru pentru întregirea neamului. Nicolae Iorga a tipărit psalmii patriotici într-o broșură de format mic, pentru buzunarul de la piept al ostașului și le-a difuzat pe front, pentru soldații români, într-un moment crucial din istorie.
Oare cum ar arăta „ostații" spirituali ai Artei Conversației, purtând la Târgu-Jiu, în buzunarele inimii, broșura Suflet românesc?!“
Stella Anghel

VĂ MULȚUMIM DE PARTICIPARE.
VĂ AȘTEPTĂM LA URMĂTOAREA EDIȚIE – august 2014
al III-lea Concurs de poezie lirică patriotică Suflet românesc
lansarea celui de-al II-lea volum antologic Suflet românesc 2014

Să fiți români cu suflet bun.

Cu respect și prețuire,
truditorii acestui eveniment:
VIOREL GÂRBACIU
ALEXANDRU BĂLUȚĂ
FLORIN PREDA-DOCHINOIU
ELISABETA GÎLCESCU
și
membrii juriului:
SPIRIDON POPESCU – PREȘEDINTELE JURIULUI
STELLA ANGHEL
CONSTANTIN NIȚU
GEORGE MIHALCEA
RAUL CONSTANTINESCU
NICU MURGĂȘANU











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu