duminică, 24 martie 2013

Din suflet, pentru „Suflet românesc“




     Valorile genuine transcend timpurile, păstrându-şi nealterate nota de autentic şi parfumul istoriei aflată în scriere continuă. Prin fluida curgere a veacurilor, însă, câteva fire călăuzesc cu adevărat, dăruind certitudine: existenţa fiinţei umane pe acelaşi pământ, apartenenţa la neam şi ţară, împărtăşirea din potirul sfânt al tradiţiilor, culturii şi sentimentului naţional. Într-o societate din ce în ce mai dominată de material, subcultură, desensibilizare şi tendinţele apatride ale tineretului, mereu în căutarea altor meleaguri, patria devine un cuvânt oarecum vetust, aproape purtând în el semantica prohibiţiei, un cuvânt rămas, din păcate, doar în cartea de citire despre care aşa minunat scria poetul Ion Brad:
     „Patria e cartea de citire,/Cântecele toate scrise-n ea,/Tot ce-nveţi cu dor şi cu uimire/De la firul ierbii pân-la stea.“ Iată că totuşi, chiar şi în această degringoladă socială de pierdere a identităţii naţionale, un grup de poeţi, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, dar aflaţi în certă ascensiune literară, restaurează moştenirea strămoşească, întruchipată în pământul natal, acordând astfel o dimensiune axiologică credinţei în neam şi ţară. 
     Este, poate, cea mai înaltă formă de altruism şi eleganţă a creaţiei lirice, aceea de a închina patriei versuri încărcate de sens dedicatoriu, împotriva tendinţelor de axare a poeziei mai mult pe temele curent agreate de un public cititor  din ce în ce mai redus numeric şi mai puţin selectiv. 
     Poeţii prezentei antologii îşi dau mâna, iată, făcând front comun în apărarea şi redresarea morală a respectului pentru tradiţie naţională, valoare românească şi glie ancestrală. 
     Prin versurile autorilor răzbate lumina recunoştinţei pentru cei care au pus ţara mai presus de ei înşişi, murind în apărarea ei, martirii neamului locuiesc în lacrima amintirii, satul îşi răsfiră iar căsuţele din poveştile bunicilor care dorm cu tâmpla lipită de glie în speranţa învierii, legendele ard pe fiecare filă descifrând sensuri încă ascunse, iar lanul îşi unduie aurul copt în soarele ce ne priveşte de atâtea mii de ani, rezistând neclintit tuturor vicisitudinilor, în acelaşi loc. 
     Dreaptă a fost viaţa acestui neam românesc, asemeni bradului bătut de vânturi, dar niciodată pus la pământ. Damnarea la care acest popor pe nedrept a fost supus, se bucură, în sfârşit, de o expiaţiune, de data aceasta concretizată într-un volum de creaţii lirice, o antologie nu atât de versuri cât, mai ales, de sentimente impregnate cu nobleţea patriotismului. 

                                                                                                          ODETTE BOTA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu