miercuri, 12 decembrie 2012

Ovidiu Vasile Nyilas -Rugă la pământul patriei



Pământul nostru sfânt ierta-ne-vei vreodată ?
Te-am părăsit răbdând nedreaptă judecată
Străinilor dispreţul, privirea cea de sus,
Cuvântul de ocară simţit dar netradus,
Ca rudă mai săracă a fratelui... Apus.

Tratat cu umilinţă văzut ca indecent,
În Marea de Sodome de frați din occident
Aflați la ananghie și-n pană de curent,
Primiți cu bucurie, dar nu fără patent.

Imaginea de foame pe chipuri afişată,
Parolă de-nchinare, de naţie trădată,
Străin vei fi de-a pururi, străin între străini,
Cu paşaport de traistă, ca floarea între spini.

Nu suntem demni de milă, suntem cu vechi istorii!
Din faşă-n Europa, cu nume şi cu glorii !
Pământule ne iartă, că ne-am pierdut cu firea,
De vină e systemul, ne-alungă... stăpânirea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu