Cătălin Codru - Sunt român

Când mi-am găsit piciorul frânt, am pus genunchiul în pământ,
Tot n-am crezut că am să mor, căci aveam încă un picior.

Apoi cu braţul retezat, puteam să mor ca un bărbat
... tot n-am lăsat din mâna spada, să-mi las în părăsire-ograda.

Din sol, am prins o rădăcină, m-am ridicat şi-am prins lumină,
Simţit-am sânge şi vigoare, din neamul ăsta, ca un soare,
Nuu! N-am să las vreo arătare să-mi spuie mie cum se moare
... și n-am să las ce e al meu, sunt ca un sfânt pe plaiul meu.

Am învăţat de la ai mei, să nu stai jos, între mişei,
Şi aşa i-am spus, mereu, mereu... tot ce-i mai bun, fiului meu,
Să nu se lase doborât de oameni cu vreun gând urât
... să se ridice, imediat, ca un român adevărat!