Suflet romanesc


În acest an, la Poiana lui Mihai Viteazul din Schela Gorjului, un loc cu totul aparte, discret dar plin de istorie, spiritualitate şi înţelesuri profunde  pentru cei ce au urechi de auzit, ochi cu putere de contemplare şi, mai ales, inimă care să simtă, s-au aniversat 80 de ani de la ridicarea monumentului închinat marelui voievod român. În prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, a multor iubitori de istorie, muzică folk şi poezie, manifestarea devenită deja tradiţională s-a bucurat în acest an de un interes aparte din partea gorjenilor.
Situată la graniţa dintre judeţele Gorj şi Hunedoara, „Poiana lui Mihai” este cunoscută ca locul în care s-a oprit Mihai Viteazul în toamna anului 1600 pentru ultima dată înainte de a trece în Transilvania şi apoi a merge la Viena. Legenda spune că la Schela a murit calul lui Mihai Viteazul. Gheorghe Schileru, unul dintre fraţii celebrului om politic gorjean Dincă Schileru, relatând legenda „Poienii lui Mihai”, descria în urmă cu aproape un veac un pariu făcut de voievodul Unirii, constând într-o întrecere derulată după principiul „cine ajunge primul în poiană, să-i taie capul celuilalt”. A  ajuns la destinaţie Mihai, care şi-a ucis partenerul, sacrificându-şi însă calul, mort de oboseală. „Acolo –spune legenda – a fost şi o cruce de piatră. Acum nu mai este decât o movilă de pământ pe care a fost crucea.” Astăzi „Poiana lui Mihai”, cu monumentul ridicat în anul 1932, este un loc de suflet şi pelerinaj al gorjenilor şi românilor de pretutindeni.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Decorații de metafore

Pelerinaj de Suflet românesc, Gala premiilor de excelență, August 2013,

Llelu Nicola Vălăreanu - Râu de sânge