miercuri, 31 octombrie 2012

Ovidiu vasile Nyilas - Soare de lemn


Se înalţă falnic arbori înspre soare nestingher
Absorbind căldura-n sevă şi lumina de pe cer.
Pomi vlăstar de aur verde ce respiră-n sens opus
Un pământ udat cu lacrimile ploilor de la apus.

Doborât ajunge trunchiul iar copacul se smereşte,
Împăcat fiind cu soarta-i hotărâtă omeneşte,
Moare-n trup lăsând în urmă ca fiinţă muritoare
Elementele în sevă şi căldura de la soare.

Energia din lumina soarelui ce l-a scăldat
Zilele din lunga-i viaţă cât a stat încoronat.
Focu-l arde și-i revarsă stropul soarelui din trunchi
Încălzindu-ne ființa așezată în genunchi.

Căci în infinita-i slavă soarele şi-a rezervat
Pentru noapţile cu lună în copaci micul regat.
De-asta poartă ei coroană, pentru că sunt viceregi,
Și pământului fac umbră respectând nescrise legi.

Şi de-aceea poate codrul frate cu românul este,
Crucea e cioplită-n lemnul ce lumină răspândeşte.
Concentrat de energie, soare metamorfozat,
Adormit domneşte-n arbori ce aşteaptă la tăiat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu